România
pe Podium

Susținem copiii României pe podium.

Talentul nu ține cont de orașul în care te-ai născut, de școală sau de banii de acasă. Șansa de a-l arăta, da. Sprijinim copiii din România să ajungă acolo unde pot fi văzuți: pe o scenă, la un concurs, la un târg, acasă sau în străinătate.

Misiunea noastră

Un tânăr se pregătește luni întregi pentru ziua în care talentul lui va fi văzut.

Când vine momentul, apar o mulțime de lucruri de rezolvat care n-au nicio legătură cu talentul lui. Taxa de participare, cazarea, actele. Un costum sau un echipament. Câteva ore în plus cu profesorul sau cu antrenorul și o sală în care să repete. Un adult de încredere care să-l însoțească.

Noi ne ocupăm de toate astea, de la pregătirea de dinainte până la întoarcerea acasă. Nu contează dacă evenimentul e în orașul lui sau într-o altă țară.

Singurul lucru pe care îl cerem e ambiția. Să vrea să fie cel mai bun la ceea ce face și să muncească pentru asta în fiecare zi.

Fetele în ii, cu steaguri tricolore, înainte de a urca pe scenăÎnainte de a urca pe scenă.

Povești de succes

Fetele în costume populare, pe scena festivalului Greece’s Hope din ToloMuzică

3 premiiunul de aur, două de argint

Greece’s Hope, festival de canto în Grecia

Elevele școlii de muzică Fabrica de Bucurii, din București, au făcut 21 de ore cu autocarul până în Tolo, un orășel la două ore de Atena. Au reprezentat România la seara tradițională a festivalului, apoi au urcat pe scena concursului. Ayșe Mahmut a luat locul întâi cu „Voilà”, iar Miruna Burghiu și Ana Zaharia au luat locul doi, cu „Beautiful Things” și „Sara perché ti amo”.

octombrie 20264 zile

Cum ne poți susține

Ca persoană fizică, cu 3,5% din impozitul tău.

Statul îți reține impozitul pe venit oricum. Din el, 3,5% pot ajunge la copiii care se pregătesc, dacă alegi să îi susții alături de noi. Formularul se completează online, în două minute, cu semnătura pe ecran.

Completează formularul 230

Ca persoană juridică, din impozitul pe profit.

20% din impozitul pe profit al firmei tale poate susține pregătirea tinerilor cu abilități înalte, în loc să rămână la stat. Iar când unul dintre ei urcă pe scenă, numele firmei tale e acolo cu el.

Vezi cum

Ca îndrumător, cu povestea unui tânăr.

Un îndrumător vede talentul și perseverența înaintea tuturor. Dacă lucrezi cu un tânăr care merită să ajungă pe o scenă, spune-ne povestea lui. Vrem să îl susținem alături de tine.

Spune-ne despre el

Spune-ne
povestea ta.

Ești tânăr și muncești de luni întregi pentru ceva ce vrei să arăți lumii? Ești îndrumător și ai un tânăr care merită să ajungă acolo? Scrie-ne povestea și lasă-ne să facem parte din ea!

Spune-ne povestea ta